Romania sufera o dubla criza. Una e cea mondiala, care ne afecteaza oricum, ca o tendinta generala. Peste criza mondiala, se suprapune o criza cu mult mai profunda si cu mult mai grava: criza romaneasca. Fara a propune o analiza, nefiindu-i locul aici, putem sa ne intrebam cum am ajuns intr-o asa de profunda criza? Criza romaneasca este determinata, in primul rand, de nociva imoralitate si de incompetenta ce au cuprins spatiul public. Ani de zile ne-am imbatat cu apa rece, iar acum se simt efectele dezastruoase ale unor guvernari lipsite de o viziune fundamentata pe principii si seriozitate, care ar fi putut sa dea sens actiunii publice, iar rezultatul s-ar fi vazut intr-o reala dezvoltare a tarii. Avem mare nevoie de actiune rationala si de spirit democratic. In incercarea de a gasi solutii generale pentru eradicarea crizei romanesti, este util sa ne amintim de ideile John Calvin. Weber considera ca dependenta capitalismului de sistemul de credinte al primilor calvinisti este cel mai bun exemplu al modului in care ideile dirijeaza societatea; si chiar daca nu protestantismul a produs capitalismul, el a fost cu siguranta un ingredient esential. In "Etica protestanta si spiritul capitalismului" (1905), Max Weber demonstreaza felul in care biserica protestanta, inaintea celorlalte biserici traditionale, a conciliat principiile dogmei crestine cu acumularea bogatiei. Etica protestanta a insemnat pentru evolutia capitalismului cel putin tot atat cat a insemnat tiparul, inovatie care a produs schimbari sociale fara precedent. Cele doua principii - cel al actiunii rationale si cel al democratiei exprimate prin libertate, egalitate, fraternitate - au rodit pe continentul european. Inovatiile aduse de biserica protestanta (bogatia ca har de la Dumnezeu si accesul marginalilor la competitia sociala) au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe. Calvinistii, protestanti care isi bazeaza credinta pe ideile lui John Calvin, cred in predestinare, actul prin care Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite, si nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa fie ascetici (sa se abtina de la placerile lumesti) si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei, acumularea averii nu este un pacat, ci, dimpotriva, este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste. Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile si se izoleaza de comunitate mergand in pustiu in cautarea lui, ci ii iubeste si pe aceia care raman in mijlocul oamenilor si produc bogatie. Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate, fie direct, ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna avere, investitii care genereaza locuri de munca, deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori care multiplica bogatia comunitara. Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin. Mai exista in etica protestanta o idee revolutionara: aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin foarte ambitiosi - si de cele mai multe ori si eficienti - tocmai datorita statutului lor de marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta idee, etica protestanta inoveaza si in domeniul democratiei, legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului. In concluzie: actiune rationala, ascetism, spirit democratic si inventivitate.
