Bine ati venit !

Orice comentariu profesional al dvs. este bine primit și sper ca veți contribui la dezvoltarea dezbaterii de idei.

miercuri, 5 noiembrie 2008

AL doilea CONGRES al ASOCIAŢIEI CNCIR


Aducem la cunoştinţă celor interesaţi de acest eveniment că, în conformitate cu prevederile statutare, Comitetul Director a hotărât ca cel de al II-lea Congres al AsociaţieiCongresul Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România” să aibă loc la Bucureşti, în perioada 11 – 12 decembrie 2008.
Congresul beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, sub egida căruia se va desfăşura, precum şi de capacităţile şi experienţa unor organizatori precum Federaţia Naţională a Lucrătorilor din Cercetare (FSLCPR), Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane din Bucureşti (CCMMM), Societatea Inventatorilor din România (SIR), Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie din Bucureşti (ICECHIM), Universitatea Politehnică Bucureşti şi alţii.
Lucrările Congresului se vor desfăşura în sala de conferinţe a ICECHIM din Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6, Bucureşti (aflat în imediata vecinătate a sediului Asociaţiei CNCIR).Ne adresăm tuturor asociaţiilor cercetătorilor şi inventatorilor din România şi din Republica Moldova cu solicitarea de a-şi desemna fiecare, în funcţie de mărimea lor, unul, doi, până la trei delegaţi. Întrucât în programul Congresului este prevăzută şi desfăşurarea unei sesiuni ştiinţifice, precum şi o expoziţie cu invenţii, solicităm, de asemenea, respectivelor asociaţii să selecteze una, două, până la trei dintre cele mai valoroase lucrări şi invenţii realizate pe plan local. Atât listele oficiale cu delegaţii la Congres, cât şi lucrările ştiinţifice şi invenţiile (sub formă de postere) vor fi trimise fie prin poştă la sediul Asociaţiei din Splaiul Independenţei nr. 202B, sector 6, Bucureşti, fie în format electronic, prin e-mail, la adresele macromol@itcnet.ro şi inventica@itcnet.ro până la data de 20 noiembrie 2008. Cele mai valoroase lucrări ştiinţifice şi invenţii vor fi distinse cu medalia şi diploma CNCIR şi, împreună cu documentele Congresului, vor fi incluse într-un volum care va fi tipărit ulterior.
Menţionăm că organizatorii Congresului le vor asigura delegaţiilor, contra cost, toate facilităţile necesare – cazarea, masa şi biletele de tren sau de avion.
Vă rugăm să ne confirmaţi participarea dvs. la Congres până la data de 30 noiembrie 2008. Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la telefoanele şi pe e-mail-ul CNCIR.


Vă dorim toate cele bune.

Dr. ing. Marin RADU

Preşedintele CNCIR


Dr. ing. Dan C. Badea

Vicepreşedintele CNCIR